Luna Preste Varfuri
Preste varfuri luna trece
Si se-ascunde-n cate-un nor,
Ma imbratiseaza rece
si fuge cu al meu dor.
Pe sub cetine de brad
pe sub codri, pe carari
luna si-a ei raze albe
fac naluci si aratari
Numai una-i cea mai draga
dupa care-alerg de zor
cand s-o prind s-o strang in brate
luna fuge iar in nori.
Ostenit de-atata fuga
cat hodina pe-un pietroi,
insa luna reapare -
licurici in juru-mi roi.
Aripe de-ndata-mi pun
si cu foc m-arunc spre stele
sa prinz luna rece-n zboru-i
sa prinz dragostele mele.
Luna Preste Varfuri
Luna sobeja, já passou
Se esconde atrás de uma nuvem,
Me abraça com seu frio
E foge com minha dor.
Debaixo das agulhas de pinheiro
Sob as matas, pelos caminhos
A lua com seus raios brancos
Faz ilusões e aparições.
Só uma é a mais querida
Por quem corro sem parar
Quando a pego e a abraço
A lua foge de novo para as nuvens.
Cansado de tanta corrida
Como se descansasse em uma pedra,
Mas a lua reaparece -
Vaga-lumes ao meu redor.
Asas de imediato me coloco
E com fogo me lanço às estrelas
Para pegar a lua fria em seu voo
Para agarrar meus amores.