Calea Roților de Foc
Neînduplecat, țintuind privirea
Înverșunat, stăpânindu-mi firea
Precumpănit în sine
Înalț de sus în jos tihnirea
Să pozvolească iznoavei
Trăinicie în-deplinire
Îndrept spre mine
Urgia ce năucește lumea
Să-I reîmpletesc voirea
ȘI să-I împlinesc menirea
Jariște din duh nepotolit
Ce-a zvâcnit cu râvnă
Din piept smucit
Făr’ de semeție
Bărbăție cu îndrăzneală
Curaj făr’ de mânie
De-I struni înflăcărarea
ȘI-I tihni nestăpânirea
Revărsând nestingherit
Prin albia duhului
Neaplecăndu-l
ȘI-nalță în tron de cupă
Însuflețindu-l
ȘI lasă de-afundă
Să cuprindă pământul
ȘI sufletu-n adâncul firii
De îl cufundă
Când gândul în loc se-adună
ȘI glăsuirea-l călăuzește
Taina horbei în trup răSună
ȘI vrerea vie o chivernisește
ȘI lasă de-afundă
Să cuprindă pământul
ȘI sufletu-n adâncul firii
De îl cufundă
Horba dulce
Departe ajunge
ȘI ce horbă aduce
Nimic n-ajunge
Si horba-I plămădi în gât
Ce-n taină zace de hăt veacuri
Omului desăvârșit în gând
Ce șI-a măiestrit cu grijă harul
Când ochiul minții în con se-adună
ȘI horba-n cap îșI ticnește graba
Năvalnic se umflă-n nori de fire
Că-n unu-I tot ce-I plăsmuire
Pășind alături de însușI duhul
În ochi se țese necuprinsul
O caminho das rodas de fogo
Unbending, apontando
Teimosamente, dominando minha natureza
Precomposto por si só
De cima para baixo, o ritmo
Para enganar o isnoove
Em cumprimento
Com o objetivo de mim
A peste que assombra o mundo
Deixe-o reconciliar sua vontade
E para cumprir sua missão
Cura do espírito não polido
O que mexeu com zelo
Do peito rasgado
Sem semente
Homem, ousadia
Coragem sem raiva
Queimando fogo
E ele chora sua prisão
Transbordando instável
Através da brancura do espírito
Neaplecăndu-lo
Ele sobe o trono do copo
inspirando-o
E vamos embora
Para abranger a terra
E no fundo da alma
Mergulha-lo
Quando o pensamento no lugar vem junto
E a torção o guia
O mistério do horror no corpo maligno
E o desejo vivo a inunda
E vamos embora
Para abranger a terra
E no fundo da alma
Mergulha-lo
Doce horba
Longe o suficiente
E o que diabos isso traz
Nada acontece
E o cego se lançou em sua garganta
Que segredo há séculos
O homem perfeito em pensamentos
O que sua graça cuidadosamente dominou
Quando o olho da mente no cone reúne
E sua cabeça dói sua pressa
Chuva está rodando em nuvens de fios
Que em um é tudo o que é agradável para ele
Andando com o próprio Espírito
O impuro é tecido nos olhos