Dacia Hiperboreanã
Sub cerul tradiţiei primordiale,
Din cetatea Carpaţilor
Sub axul boreal,
În ţara Geţilor
Indefinitul domneşte în stăpîn,
Pîn la porţile Daciei.
Din nedistinsul polar primordial, cobor
Planurile posibilităţii universale
Într-al Marii Negre prund
Sus îmi ard şi jos îmi pică,
Picătura ce pică
Face luna tocmai plină...
Ţipă sus pe soare
Sus pe soare cînd răsare
Muntele OM şi Omul Munte,
Buricul Pămîntului şi Osia Lumii
Cerul, Căliman şi Caraiman
Munte şi OM, şi OM precum munte,
El e Regele lumii
Sub gheţurile hiperboreene
Negru, pămîntul Daciei se-ncheagă
Din cîmpiile niciodată fără zăpadă
Se nasc pămînturi sacre ale nemuririi
Prin porţile de fier polare
Străvede polul spiritual al lumii,
Din munţii Rifei.
Dácia Hiperbórea
Sob o céu da tradição primordial,
Da cidade dos Cárpatos
Sob o eixo boreal,
Na terra dos Getas
O indefinido reina na solidão,
Até os portões da Dácia.
Do indistinto polar primordial, desço
Os planos da possibilidade universal
Na areia do Mar Negro
Em cima eu ardo e embaixo eu caio,
A gota que cai
Faz a lua ficar cheia...
Sobe alto no sol
Alto no sol quando nasce
A montanha HOMEM e o Homem Montanha,
O umbigo da Terra e o Eixo do Mundo
O céu, Căliman e Caraiman
Montanha e HOMEM, e HOMEM como montanha,
Ele é o Rei do mundo
Sob as geleiras hiperbóreas
Negro, a terra da Dácia se coagula
Das planícies nunca sem neve
Nascem terras sagradas da imortalidade
Pelas portas de ferro polares
Vislumbra-se o polo espiritual do mundo,
Das montanhas Rifei.