Întoarcerea Amurgului
Roua n-mărmureşte
N-uimirea ce se zăreşte
De după miez de cer
De după adînc de lume
Copacii drumul umbrele întind
Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere
Şi-napoi cufundă miezul pădurii
Cerul senin se-nclină
Se-nchină, pămîntul cînd răsare
Se-ncovoaie
Dureros spiritul se-nchide
Al timpului făgaş se scurge
Pe stînca veşniciei
Unde ochi nu vede
Şi minte nu pătrunde
Îndoit, şi astfel întreg
Strîmb, şi astfel drept
Gol, şi astfel plin
Umbra ca să treacă
Prin rouă şi ceaţă
Sensul se dezgheaţă
Făptuind nefăptuirea
Împlinitul prin nefăptuire se-mplineşte
O Retorno do Crepúsculo
A orvalho não me perturba
A surpresa que se vislumbra
Depois do meio do céu
Depois da profundidade do mundo
As árvores estendem sombras pelo caminho
Atraindo a trilha, a que não tem retorno
E de volta afunda o âmago da floresta
O céu sereno se inclina
Se curva, quando a terra surge
Se dobra
Doreso espírito se fecha
Do tempo que flui se esvai
Na rocha da eternidade
Onde olhos não veem
E mente não penetra
Dobrada, e assim inteira
Torta, e assim reta
Vazia, e assim cheia
A sombra para passar
Pela orvalho e pela bruma
O sentido se descongela
Realizando o que não deveria
O cumprido pela não realização se completa