As Correntes da Mente

Sub cerul rece care nu ne mai cunoaște

Unde stele de aur mint o falsă frăție

Un veac de gheață în minciună se naște

Vânzând robia drept mântuire și solie

Voi, popoare ce dormiți în leagăn de teamă

Vedeți cum lupul în mătase predică iertarea?

În timp ce pe frunte vă pune-o neagră seamă

Ștergând din sânge vechi și legea, și marea

Ne-au smuls din munți, din codrul verde de acasă

Ne-au luat și râul sfânt ce din strămoși curgea

Istoria de Imperiu, măreață și aleasă

Au șters-o cu venin, cât neamul încă dormea

Din stăpâni pe pământ, ne-au făcut sclavi la poartă, străini în țara noastră, fără drept de a fi

Ne-au scris cu mână rece o neagră și crudă soartă, sub talpa unor umbre ce nu ne pot iubi

Priviți orașul: Ziduri de sticlă și beton

Plin de afișe lucioase cu moarte colorată

Vând otravă în ambalaj de aur și neon

Distrugând sănătatea de lume uitată

Iar ecranul sclipitor creierul vi-l spală

Semănând frica în fiecare moment trăit

Căci crima și groaza, în forma lor egală

Sunt lanțul prin care poporul e stăpânit

Unde e omul?

E umbra a ceea ce-a fost cândva

Ne-au smuls din munte, lăsând să se stingă

Speranța sfântă ce în piepturi mai cânta

Azi, mintea pierdută e marea mândrie

Iar cel ce e întreg e numit blestemat

E un bal de mascați în sclavie, dansând spre abism cu pas nevinovat

La ce bună sudoarea?

La ce e bună sămânța?

Când un decret îți smulge tot ce-ai adunat o viață

Istoria-i un cerc ce-și devoră ființa

Iar cel drept e-n război de alții aruncat

Ei, stirpe de piatră, din umbră veghează

Bând din tăcerea durerii de rând

În timp ce foametea pe pământ tronează

și cerul se-nchide sub masca lor, rânjind

La optzeci de ierni, pământul se crapă

Revine și ciuma, și doliul, și hăul

E planul secret ce în sânge ne adapă

Culegând ca pe fructe tot neamul și răul

Nu aduceți viață în văi de ruină

Unde doar dezastrul e singura moarte

Căci greul din umeri și viața puțină

Sunt lanțuri scrise în vechile cărți

Trezește-ți duhul din somnul de tină

Căci iadul e zidul din mintea ta!

Înainte ca timpul în praf să te țină

Învață-n tăcere, să-ți amintești toate

Sob o céu frio que já não nos conhece

Onde estrelas de ouro mentem uma falsa irmandade

Um século de gelo na mentira se forma

Vendendo a escravidão como salvação e mensagem

Vocês, povos que dormem em berço de medo

Vejam como o lobo em seda prega o perdão?

Enquanto na testa coloca uma marca negra

Limpando do sangue antigo tanto a lei quanto o mar

Nos arrancaram das montanhas, da floresta verde de casa

Levaram também o rio sagrado que dos ancestrais corria

A história do Império, grandiosa e escolhida

Foi apagada com veneno, enquanto o povo ainda dormia

De senhores na terra, nos tornaram escravos à porta, estranhos em nossa própria terra, sem direito de existir

Escreveram com mão fria um destino negro e cruel, sob os pés de sombras que não podem nos amar

Olhem a cidade: Muros de vidro e concreto

Cheia de cartazes brilhantes com morte colorida

Vendendo veneno em embalagem de ouro e neon

Destruindo a saúde de um mundo esquecido

E a tela brilhante lava o cérebro de vocês

Semeando o medo em cada momento vivido

Pois o crime e o terror, em sua forma igual

São as correntes pelas quais o povo é dominado

Onde está o homem?

É a sombra do que foi um dia

Nos arrancaram da montanha, deixando apagar

A esperança sagrada que ainda cantava no peito

Hoje, a mente perdida é o grande orgulho

E aquele que é inteiro é chamado de amaldiçoado

É um baile de mascarados na escravidão, dançando para o abismo com passo inocente

De que adianta o suor?

De que serve a semente?

Quando um decreto arranca tudo que você juntou uma vida

A história é um círculo que devora sua existência

E o justo está em guerra, lançado por outros

Ei, estirpe de pedra, da sombra vigia

Bebendo do silêncio da dor comum

Enquanto a fome no chão reina

E o céu se fecha sob a máscara deles, sorrindo

A oitenta invernos, a terra se fende

A peste, o luto e o abismo retornam

É o plano secreto que nos alimenta com sangue

Colhendo como frutas toda a nação e o mal

Não tragam vida em vales de ruína

Onde apenas o desastre é a única morte

Pois o peso nos ombros e a vida escassa

São correntes escritas nos antigos livros

Desperte seu espírito do sono de lama

Pois o inferno é o muro na sua mente!

Antes que o tempo te mantenha em pó

Aprenda em silêncio, para lembrar de tudo