În vieliștea uitării

Către crugul nețărmuit
Am înaintat chemarea
Când de veste am primit
Că a început uitarea

Am obosit să mă mai zbat
Ca să mă sting făr' să răzbat
Adun griji și strâng în piept
Tot ce n-a fost înțelept
Și-am să pier resemnat
C-am să mă pierd dezintegrat
C-am un dar de-mprăștiat
Și un dor neîmpărtășit
Ce n-a prins fire, ce a murit
Făr' să-l învii în somn
Să aștearnă basmul pân' la Panteon

În neant din nou pășesc
Și-n ochi mi se conturează ființe
Soarta ce mi-o croiesc
Se limpezește în minte
Din voia lor, clătesc din voia lor
Ce-n timp s-a prins în mine
Și-n valuri mă izbesc
Pierind până la sine
Căci har de moștenesc
De făuresc în bine
Un loc am să-mi găsesc
În marea plăsmuire
C-am învățat cum să mă zbat
Să nu mă sting, cum să răzbat
Să n-adun griji, să nu strâng în piept
Tot ce n-a fost înțelept
Căci n-am să pier resemnat
N-am să mă pierd dezintegrat
C-am un dar de-mprăștiat
Și un dor de-mpărtășit
Ce prinde fire, ce n-a murit
Ce ține cerul să pășesc ușor
Căci acel fior m-a-nvățat să zbor
Să nu mă soarbă frica, să m-arunc în gol